Cu Real Madrid pe urmele lui, Răzvan Raț este lăudat de Mircea Lucescu. Antrenorul lui Șahtior spune că fundașul naționalei își merită cu prisosință premiiile câștigate în acest an. Il Luce crede că este timpul ca Raț să meargă la o altă echipă, dar numai la una mare!
„Răzvan ia premii cu duiumul în acest an! Jucătorii cu adevărat maturi profesional ajung pe la 27-28 de ani! Sper să-i fi venit mintea la cap pentru că a acumulat mult pe parcursul anului. Merită să fie cel mai bun jucător român pentru că e greu să câsștigi un titlu european ca cel pe care l-am câștigat noi„, a declarat Mircea Lucescu la Sport.ro
Raț, cel mai bun fotbalist român!
„Merită să fie numarul unu în România, ca jucător, pentru că a câștigat Cupa UEFA! Este un lucru extraordinar de greu de obținut. A avut un randament constant, iar asta l-a impus. Ar fi momentul să facă pasul cel mare către un club important din Europa. Eu abia aștept să plece, dar nu-mi las jucătorii să plece decât la echipe mari. Sunt mulțumit de Răzvan Raț. Singura ofertă pe care am avut-o pâna acum a fost cea de la Lazio, dar m-am opus deoarece consider că formația italiană mi se pare sub nivelul Șahtiorului„, a mai spus Mircea Lucescu la Sport.ro
Raț a fost ales de ProSport cel mai bun stranier al anului!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER